Și acest lucru ne aduce înapoi la problema moralei, medicinei și societății: ce standard se aplică

Constituția, guvernele de stat și locale au responsabilitatea primară și autoritatea legală pentru sănătatea publică. De asemenea, o parte a misiunii și îndatoririlor lor este ciclul repetitiv de informații publice, considerat de comunitatea de sănătate publică pentru a întări noțiunea că comportamentul său este "pentru binele public" și pentru a-și îndeplini misiunea.

Noțiunea că suntem în modul de criză completă este recunoscută, mai ales atunci când copiii de la școală sunt la fel de victimați de virus, ca și alarmele constante care se trag.

Este interesant de remarcat faptul că australienii și neo-zeelandezii care privesc acum înapoi la sezonul gripal au publicat date care sugerează că sezonul lor recent a fost mult mai puțin sever decât se temea inițial. O mulțime de oameni de jos au auzit avertismentul și s-au vaccinat. Interesant este că canadienii nu vaccinează pentru H1N1, ci mai degrabă subliniază "regulat" vaccin antigripal; iar evenimentele mexicane sunt mult mai puțin agitate acum decât înainte. Și rețineți că orice programe separate de vaccinare împotriva pandemiei romane A (H1N1) în Uniunea Europeană (Marea Britanie, Franța, Germania, plus Suedia, Belgia și Danemarca) nici măcar nu au făcut ciclul știrilor.

În timp ce cifrele afectate arată semnificativ, rezultatele par gestionabile. Poate că putem diminua puțin cerul care cade? Și, în plus, majoritatea americanilor sunt conștienți și urmăresc sfatul medicilor lor. Am luat.

Copila noastră de 11 ani va avea nevoie de consiliere, dar va fi bine. Ceea ce poate să nu supraviețuiască, totuși, este încrederea pe care am pus-o în programele de sănătate publică care se bazează pe forță și constrângere și sunt relicve ale secolului al XIX-lea – sănătatea publică din secolul al XXI-lea depinde de științe bune, afirmații consecvente, comunicări bune și ai încredere că oficialii din domeniul sănătății publice se angajează doar în spunerea adevărului apolitic.

Drepturile constituționale ar trebui să fie mai degrabă un aliat decât un dușman al sănătății publice – sănătatea publică din secolul XXI necesită păstrarea libertății personale.

Comunitatea bioetică lucrează la definirea conceptului de îngrijire medicală inutilă de mai bine de un sfert de secol, totuși dezbaterea continuă. Modul în care noțiunea actuală a inutilității medicale devine împăturită în proiectele de lege de reformă propuse în domeniul sănătății se află într-un moment critic.

Tehnologia medicală sofisticată care salvează, prelungește viața, precum și prelungește moartea a creat populații care, în trecut, ar fi murit pur și simplu pentru că nu existau cunoștințele, abilitățile și tehnologia de salvare a acestora. Acum că există, aplicarea selectivă a acestor modalități de tratament salvează unele, dar le condamnă pe altele.

Problema precisă în multe cazuri care sunt prezentate comitetelor de bioetică este că nu există un consens cu privire la ce curs de acțiune este cel mai corect sau care sunt valorile sociale cele mai importante. În consecință, comitetul de bioetică este un forum prin care diferite valori, percepții și informații despre deciziile de tratament pot fi discutate, evaluate și, sperăm, rezolvate de către pacienți, familiile lor și echipa medicală implicată.

https://harmoniqhealth.com/ro/urotrin/

Cu toate acestea, aspecte ale reformei asistenței medicale se opun și amenință diametral însăși existența și scopul comitetelor de bioetică. Pe parcurs, aceste comitete au fost caracterizate ca fiind "panouri de moarte," totuși, legitimitatea disciplinei bioeticii poate ajuta la rezolvarea unora dintre problemele mai spinoase cu care se confruntă reforma asistenței medicale.

Cazul Baby Boy G ilustrează punctul meu de vedere:

Mama lui avea 36 de ani. Ea și soțul ei întârziaseră să-și întemeieze o familie până când cariera și finanțele lor au fost "pentru a". Dar sarcina s-a dovedit dificilă, dar după un al treilea avort spontan și trimisă la un centru in vitro, a reușit în cele din urmă să conceapă. Rezultatul nu a fost decât cel așteptat.

Baby Boy G a fost născut prematur la 34 săptămâni de gestație prin cezariană. A cântărit 1.800 de grame și a necesitat un ventilator. La cinci zile după ce s-a născut, a dezvoltat distensie abdominală; Razele X au evidențiat enterocolită necrozantă. A doua zi, au existat dovezi ale intestinului necrotic cu semne de perforație. O intervenție chirurgicală de urgență a fost efectuată pentru a îndepărta o mică porțiune a intestinului mort și pentru a pune o ileostomie temporară.

Copilul s-a descurcat bine postoperator timp de trei zile, apoi s-a observat material necrotic la locul inciziei. Când a fost întors în sala de operație, chirurgul a descoperit că întregul intestin de la stomac la rect era mort. Sigur că nu a existat nicio speranță pentru copil, el a ales să închidă abdomenul. El a sugerat ca bebelușul să fie scos din asistența respiratorie și lăsat să moară.

Părinții bebelușului G au înțeles gravitatea bolii și au acceptat grav că copilul va muri probabil, dar nu au vrut să-l scoată din ventilator. El a fost menținut cu hidratare simplă IV.

Două săptămâni mai târziu, Baby G era încă în viață și nu mai necesita ventilator. El a fost dus înapoi la RUP, în speranța că va fi găsit un anumit intestin viabil, dar reexplorarea sa dovedit ineficientă. Nu exista nicio speranță că va lua vreodată nutriție pe cale orală. Din nou s-a prezis că va muri din cauza intestinului mort. Transplantul de intestin și ficat a fost respins ca fiind impracticabil.

La o săptămână după această a treia procedură chirurgicală, a fost convocată o ședință a comitetului de bioetică pentru a aborda problema dacă familiei lui Baby G ar trebui să i se ofere opțiunea de nutriție parenterală totală (TPN) pentru copil.

Practic toată literatura chirurgicală pediatrică recomandă ca TPN să nu fie administrat unui sugar care nu va dezvolta niciodată capacitatea de a susține nutriția orală. S-a ajuns la această concluzie datorită istoriei naturale a cateterelor intravenoase centrale necesare pentru furnizarea TPN. Aceste linii devin infectate sau nefuncționale în mod regulat și trebuie îndepărtate sau înlocuite frecvent.

Majoritatea sugarilor care au urmat o astfel de terapie pe o perioadă lungă de timp au murit în decurs de 18 până la 24 de luni de la infecție sau de la foamete. Acum se consideră în mod obișnuit că, în astfel de cazuri, o decădere timpurie în perioada neonatală este preferabilă spitalizărilor repetate și moartea inevitabilă mai departe. Astfel, părinții Baby G au fost sfătuiți să renunțe la TPN.

În acest moment, ar trebui să ne întrebăm ce poziție poate susține comitetul în cazul în care părinții ar alege să-și salveze copilul? Și ce argumente ar conduce la dezbatere?

Sunt inutilitatea medicală și povara financiară legate dacă sunt separabile din cauza preferinței părinților plus capacitatea fiscală de a suporta costul?

Ar trebui să "inutilitate" așa cum este definit de un comitet de pre-certificare al unui plan de asigurare sau de un organism cvasi-guvernamental, cum ar fi un comitet Medicare sau un comitet instituțional, cum ar fi un comitet de prognostic, sau poate ar trebui familia, prietenii, clerul sau medicul de familie să stabilească tratamentul?

Până în prezent, bioeticienii au pus accentul pe elaborarea unor linii directoare care să se ocupe de problemele de sfârșit de viață, respectând în același timp autonomia pacientului în luarea deciziilor legate de sănătate, independent de capacitatea mentală sau de starea fizică a pacientului și, în special, abordarea problemelor legate de vârstnici și, ca în cazul lui Baby G, cei foarte tineri.

"Problema cu vremurile noastre," afirmă Paul Valery, "este că viitorul nu este ceea ce a fost înainte." Modelul de viață era mult mai simplu. Dar progresele în medicină și tehnologie, împreună cu condițiile sociale, diversitatea, stilurile de viață alternative și așteptările în schimbare rapidă au transformat acum ceea ce a fost timp de secole un ciclu de viață mai mult sau mai puțin de rutină într-o sursă de confuzie personală și dezbatere socială.

Prognosticul nesigur pentru mulți beneficiari de terapie intensivă – fie că sunt nou-născuți sau geriatrici, fie undeva între ele – ridică întrebări dificile cu privire la faptul dacă anumite vieți sunt de o calitate atât de scăzută încât nu ar trebui susținute și despre cine, dacă este cineva, este calificat să ia astfel de decizii.

În cele din urmă, toate aceste întrebări ridică probleme dificile nu numai pentru pacienții afectați, familia și profesioniștii din domeniul sănătății, ci și pentru societate în general. Cum poate o societate pluralistă să dezvolte politici coerente cu privire la astfel de chestiuni, respectând în același timp punctele de vedere plauzibile, dar conflictuale și ireconciliabile, ale multora dintre membrii săi?

În cazul lui Baby Boy G? Membrii comitetului de bioetică au fost unanimi în a crede că familiei ar trebui să i se ofere opțiunea de TPN, chiar dacă au fost de asemenea de acord că este acceptabil din punct de vedere moral ca familia să refuze. Părinții au optat pentru o linie venoasă centrală. Baby G a expirat 17 luni mai târziu, după mai multe spitalizări. Părinții au declarat că toată viața lor – a lor și a fiului lor condamnat – au fost îmbogățite nemăsurat de experiențele pe care le-au împărtășit cu toții.

"interesul superior" a fost aplicat standardul. Astfel de probleme și decizii în mod clar nu sunt sociale și nici politice. Sunt fără echivoc medicale și personale.

Care sunt problemele și obligațiile unui medic care vizualizează orice set de variabile medicale pentru orice pacient de orice vârstă?

Este dificil să ne imaginăm un mijloc de a impune schimbarea focalizării de la protecția unui nevinovat la protecția interesului superior al societății fără confuzia intenționată și intenționată a principalului. Și acest lucru ne aduce înapoi la problema moralei, medicinei și societății: ce standard se aplică?

"interesul superior" standard ar trebui să se aplice. Singura regulă aplicabilă – fie că vorbim despre vârstnici sau tineri – este că, dacă tratamentul este inutil, prin faptul că nu va oferi niciun beneficiu potențial pacientului și va impune doar durere și suferință, acest fapt trebuie clarificat atunci când prezentând opțiuni pacientului sau familiei, subliniind că, indiferent de decizie, îngrijirea plină de compasiune pentru a ușura durerea și suferința continuă.

Dar aceasta nu este și nu trebuie să devină o decizie societală nici măcar implicit.

Mandatele nu vor rezolva dilema inutilității medicale; fac doar un proces deja dificil complet intolerabil. Acțiunile legislative care necesită sau așteaptă abandonul ar trebui să fie opuse tuturor medicilor.

Protecția relației de încredere cu pacienții noștri este un bun social care trebuie păstrat și susținut.